maniplu s [At: COSTINESCU / V: ~pul / E: lat maniplus, manipulus] (Îdt) 1-2 (Mâner sau) toartă de care se apucă un obiect. 3 Mănunchi.

manipul s vz maniplu

MANÍPLU subst. (În dicționarele din trecut) Mîner sau toartă de care se apucă un obiect. Cf. COSTINESCU. Maniplul aratrului, urciorului. LM, cf. BARCIANU. 2. Mănunchi. Maniplu de iarbă. LM, cf. BARCIANU, ALEXI, W. - Și: manípul subst. PONTBRIANT, D. – Din lat. maniplus, manipulus.

MANÍPUL subst. v. maniplu.