LOURE LUR/ s. n. 1. cimpoi în Franța. 2. vechi dans popular francez, din Normandia, lent, jucat după acest instrument; melodia corespunzătoare. (< fr. loure)

louré (cuv. fr. [lwrε] „a lega un șir de sunete, accentuând prima notă”), termen de articulație*, la instrumentele cu coarde și cu arcuș, ce implică accentuarea expresivă a tuturor sunetelor dintr-un legato* și purtând deasupra o liniuță orizontală; o detașare expresivă în spațiul unui legato. Ex.: tema a II-a din prima parte a Sonatei pentru pian și vl. în fa minor op. 6, de George Enescu.

loure (cuv. fr. [lwr] < lat. lura „pungă”) 1. Una din denumirile cimpoiului* în Franța, denumire atestată documentar începând cu sec. 13. Ulterior (sec. 16 sau 18), sensul termenului se restrânge până la a defini doar o specie de cimpoi din Normandia. V. lur. 2. Dans fr. pătruns în muzica cultă a sec. 17-18. E caracterizat prin: măsură* de 6/4 (mai rar 6/8), tempo (2) lent și anacruză* specifică (nu s-a putut preciza legătura dintre acest dans și instr. omonim). L. este folosită sporadic în operă* (prima apariție: în Alcesta de Lully) și în muzica instr. (Colasse, Charpentier, Couperin) fără să atingă însă popularitatea celorlalte componente ale suitei* preclasice. Cea mai cunoscută rămâne l. din Suita franceză nr. 5 de Bach.