4 definiții pentru ladislau

Enciclopedice

LADISLAU (LÁSZLÓ), numele a cinci regi ai Ungariei și al unui pretendent. Mai importanți: 1. L. cel Sfânt (1077-1095). I-a înfrânt pe cumani (1085, 1091) și a continuat politica de cucerire a Slavoniei (1089), Croației (1091-1095) și a Transilvaniei. Ales conducător al Cruciadei I, a murit înainte de a participa la ea. Pe plan intern, a combătut păgânismul și a contribuit la definitiva creștinare a ungurilor. Sanctificat. Sărbătorit la 27 iun. 2. L. IV Cumanul (1272-1290). În timpul domniei lui se accentuează procesul de anarhie feudală. A luptat împotriva voievodului român Litovoi.

LADISLAU, regi ai Poloniei v. Władysław.

LADISLAU DE ANJOU DURAZZO, rege al Neapolelui (1386-1414). Fiul și succesorul lui Carol III de Anjou Durazzo. Profitând de criza Papalității (schisma Occidentului), a dus o politică de expansiune (din 1400) în teritoriile Bisericii (a ocupat Roma, Umbria și o parte din Lazio).

LADISLAU KÁN, voievod al Transilvaniei (1296-1315). S-a considerat independent de autoritatea regală ungară, a intervenit în luptele pentru succesiunea la tronul Ungariei după stingerea dinastiei arpadiene (1301) și s-a aflat în conflict cu regele Carol I Robert de Anjou.

Intrare: ladislau
ladislau
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.