O definiție pentru lâncotire
Etimologice
LÎNCOTI, lîncotesc, vb. IV. Tranz. (Înv., sec. XVI) A înșela, a minți, a păcăli. (din lîncotă, cf. sl. lankovati)
Intrare: lâncotire
lâncotire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||