O definiție pentru karait anait


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

KARAIT, -Ă (anait, -ă) (< cuv. ebr.) s. m. și f. (La pl.) Membru al unei secte iudaice, înființată de Anan ben David (765), în Persia, ca un grup disident, care acceptă ca singureă lege divină Tora. S-a răspândit în Europa Răsăriteană și în Orientul Apropiat.

Intrare: karait
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • karait
  • karaitul
  • karaitu‑
plural
  • karaiți
  • karaiții
genitiv-dativ singular
  • karait
  • karaitului
plural
  • karaiți
  • karaiților
vocativ singular
  • karaitule
  • karaite
plural
  • karaiților
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anait
  • anaitul
  • anaitu‑
plural
  • anaiți
  • anaiții
genitiv-dativ singular
  • anait
  • anaitului
plural
  • anaiți
  • anaiților
vocativ singular
  • anaitule
  • anaite
plural
  • anaiților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

karait karaită anait anaită

  • 1. (la) plural Membru al unei secte iudaice, înființată de Anan ben David (765), în Persia, ca un grup disident, care acceptă ca singureă lege divină Tora. S-a răspândit în Europa Răsăriteană și în Orientul Apropiat.
    surse: DE

etimologie: