jimi (-mesc, -it), vb. – A fierbe, a mișuna. Origine necunoscută. Ar putea fi în legătură cu sl. žęti „a stoarce”, a cărui temă la prezent este žimą, cf. jintui, jintiță; sensul de „a fierbe” ar proveni în acest caz, de la procedeul ce constă în a stoarce grăsimea jumărilor în foc, cf. bg. žumerki, sb. žmire, rom. jumări; însă toate acestea par incerte. DAR se referă, desigur greșit, la alb. dhemëz „vierme”. Cf. jumuli. Der. jumet, s. f. (gloată), cu suf. -et; jumedie, s. f. (gloată), probabil în loc de jumet-ie (după DAR, prin încrucișare cu sumedenie); jumegai (var. jumigai, jimigai), s. n. (resturi, fărîmituri).

JIMI vb. v. agita, colcăi, foi, forfoti, frământa, furnica, mișui, mișuna, roi, viermui.

jimi vb. IV. refl., intr. (înv. și reg.; despre ființe în grupuri, în număr mare) v. Agita. Foi. Forfoti. Frământa. Fremăta. Furnica. Învârti. Mișui. Mișuna. Roi². Viermui.