‡JAH 👉 JAC.

JAF (pl. -iuri), Mold. Bucov. JAC (pl. -jacuri), ‡JAH sn. Faptul de a jefui, prădare, pradă: aduceau, în țara asta blîndă, urgia și jaful războiului cu toate cruzimile lui (VLAH.); ați socotit voi că-i Moldova țară de jac (ODOB.); ian, o țară de jac, satul lui Cremine (ALECS.); au luat den nedreptăți și jahure și au strîns avuție (PRV.-MB.) [pol. žak].

JAF, jafuri, s. n. 1. Furt însoțit de violență; jefuire. ◊ Expr. A lăsa jaf = a îngădui ca cineva sau ceva să fie jefuit. A da în (sau de) jaf = a jefui. 2. (Înv.) Lucruri jefuite, pradă (de război). [Var.: (înv.) jac s. n.] – Pol. žak.