ISTORICISM s. n. 1. principiu al explicării fenomenelor care fac obiectul științelor naturii sau al științelor sociale, exclusiv prin geneza și evoluția lor. 2. morfologism. (< engl. historicism, germ. Historizismus)

ISTORICÍSM (< fr.) s. n. (FILOZ.) Concepție apărută în Germania (sec. 19) potrivit căreia istoria este elementul esențial al înțelegerii și explicării fenomenelor umane, înțelegere care trebuie să fie empatică, deoarece aceste fenomene sunt expresii unice ale gândirii, voinței și sentimentelor umane. Pentru Fr. Meinecke, perspectiva istoricistă îngăduie înlocuirea abordării generalizatoare, cu o abordare particularizantă. Karl R. Popper nu acordă i. statutul de discurs științific și respinge posibilitatea unor predicții istorice, care s-ar obține descoperind „ritmul”, „legile” sau „tendințele” evoluției istoriei.