O definiție pentru imătură
Arhaisme și regionalisme
IMĂTURĂ s.f. (Mold.) Murdărie. Imătură. NCCD (gl.). Etimologie: ima + suf. -tură. Vezi și ima, imală, imare, imăciune, imălos, imător, imos, neimat. Cf. imăciune.
Intrare: imătură
imătură substantiv feminin
| substantiv feminin (F43) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||