hălăduit², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți ~e / E: hălădui] 1 (Înv) Care a fugit de cineva sau de ceva. 2 (Înv) Care a găsit un refugiu. 3 (Înv) Evadat². 4 Care a sosit la o destinație (după o fugă). 5 Care a reușit să facă ceva. 6 Care a scăpat dintr-o mare primejdie. 7 Care trăiește în pace. 8 Care există într-un loc lipsit de primejdii. 9 (Reg) Însănătoșit². 10 (Reg) Terminat². 11 (Reg; d. obiecte) Așezat la loc sigur. 12 (Reg) Descărcat². 13 (Reg; d. femei) Care a născut.

hălăduit¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hălădui] 1-2 (Înv) Hălăduire (1-2). 3 (Înv) Evadare. 4-8 Hălăduire (4-8). 9 (Reg) Însănătoșire. 10 (Reg) Terminare. 11 (Reg) Hălăduire (11). 12 (Reg) Descărcare. 13 (Reg) Naștere.