hâzănie, hâzănii, (hâdzănie, hâdzăne), s.f. – (reg.) Arătare necurată, bizară, slută; urâțenie, pocitanie: „Tu, hâdzăne! Pă tine nu te vede nime” (Bilțiu, 2001: 119); „...și la lumina de său văd cu toții o hâdzenie de fată, nelăută pe cap, cu colți de câne în gură, cu copite de cai...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 109). – Din hâd(z) + suf. -anie (MDA).

hâzănie, -ii, (hâdzănie, hâdzăne), s.f. – Arătare necurată, bizară, slută: „Tu, hâdzăne! Pă tine nu te vede nime” (Bilțiu 2001: 119). – Din hâd + -anie.