HÎRTOP sm. și (pl. -oape) sn., VÎRTOP sn. și VÎRTOAPĂ, HÎRTOAPĂ (pl. -pe, ‼ -opi) sf. 🌐 1 ‡ Vizuină, văgăună: Duse-mă printre peșteri afunde, Prin groape, vîrtoape întunicoase (BD.-DEL.) ¶ 2 Crăpătură adîncă, groapă mare săpată de apă: printre hîrtoape și bolovani scoborîm, scoborîm mereu ca în adîncul unei prăpăstii (VLAH.); în adînci vîrtopi... de povață lipsit, să cadă (CANT.) ¶ 3 Adîncătură, scufundătură, groapă în drum: sania... lovește... de un hîrtop ascuns și mă saltă (GRIG.) ¶ 4 Ⓕ Greutate, dificultate, hop: tu te chinui și ele te scot din hîrtoapă (JIP.) [vsl. vrŭtŭpŭ].

hârtoápă, hârtoape, (hotroapă, cotroapă), s.f. Teren accidentat, groapă, râpă: „Tot pe văi și pe hârtoape, / Cu oile cele șchioape” (Papahagi, 1925: 218). – Din sl. vrǔtǔpǔ (Scriban, DEX, MDA).

hârtoapă, hârtoape, (hotroapă, cotroapă), s.f. – Teren accidentat, groapă, râpă: „Tot pe văi și pe hârtoape, / Cu oile cele șchioape” (Papahagi, 1925: 218); „O rămas pântre cotroape / Cu niște oiță știoape” (Săliștea de Sus, 1970). ♦ (top.) Cotroape, fânațe, teren accidentat (în Lăpușul Românesc). – Din sl. vrǔtǔpǔ (Scriban; Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

hârtoapă, s.f. – v. hotroapă.