HARTUI vb. IV. v. hartoi.

❍ HARTOI (-oesc), HARTUI (-uesc) vb. tr. și refl. Mold. A cîrmi, a (se) da în lături: a (se) pleca într’o parte, a (se) povîmi: cu mare greu hartoește carul într’o parte (CRG.); peste clocotul lor repede alunecă pluta, hartuindu-se ca o sanie (VLAH.) [comp. rut. hartuvaty „a căuta să tragă la țărm”].