2 definiții pentru franco-provensală

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FRANCO-PROVENSA s. f. entitate lingvistică între franceză și provensală, vorbită pe teritoriul fostului regat al burgunzilor. (< fr. franco-provençale)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

FRANCO-PROVENSALĂ s. f. (cf. fr. franco-provençale): entitate lingvistică intermediară între franceză și provensală, vorbită de două milioane de oameni, în majoritate bilingvi, pe teritoriul fostului regat al burgunzilor (zonele Forez, Dauphiné, Savoia și Franche Comté din Franța; Geneva, Vaud, Neuchâtel, parțial Fribourg, Valois și Berna din Elveția și Val d’Aosta din Italia). Centrele cele mai importante de idiom franco-provensal sunt: Lyon, Saint-Etienne, Grenoble, Geneva, Lausanne și Neuchâtel. F.-p. s-a fragmentat lingvistic datorită influențelor exercitate asupra ei de franceză, germană, provensală și italiană, precum și condițiilor geografice, istorice și politice din cele trei state la care aparține. Specialiștii au împărțit graiurile franco-provensale în câte două grupe: de nord și de sud (P. Bec) sau occidentale și orientale (P. Gardette). Ea are în comun cu franceza anumite particularități vocalice; se deosebește însă de aceasta prin substratul burgund care se manifestă în fonetică, lexic și toponimie (conservarea lat. a în poziție liberă și palatalizarea lui după consoane palatale; menținerea lui o final neaccentuat; păstrarea vocalelor a, u și e în poziție finală neaccentuată; palatalizarea consoanelor; păstrarea formelor pronominale posesive noștri, voștri etc.).

Intrare: franco-provensală
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • franco-provensa
  • franco-provensala
plural
genitiv-dativ singular
  • franco-provensale
  • franco-provensalei
plural
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

franco-provensalăsubstantiv feminin

  • 1. Entitate lingvistică între franceză și provensală, vorbită pe teritoriul fostului regat al burgunzilor. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.