feție² sf [At: ȚIPLEA, P. P. 68 / V: țâie / Pl: ~ii / E: față + -ie] (Reg) Parte a unui deal, care este în bătaia Soarelui.

❍FEȚIE sf. Loc expus la bătaia soarelui, bun de sădit vie și pomi [față].

fețâie sf vz feție²

feție s.f. (reg.) partea de deal expusă la soare, opusă doștinei.

fețíe¹, (fețâie, fățâie), s.f. Fața unui deal (care e mereu în bătaia soarelui). – Din față + suf. -ie (MDA).

fețíe², feții, s.f. (rar) Meseria de făt (la biserică), paraclisier: „... că cine ar vre să-l țipe din feție, să-i întoarcă banii, ca să fie această carte a bisericii...” (Socolan, 2008: 174; doc. din 1802). – Din făt.

feție, (fețâie, fățâie), s.f. – Fața unui deal care aproape toată ziua e în bătaia soarelui și prin urmare e loc acomodat pentru sădirea pomilor (Țiplea, 1906). – Din față (< lat. pop. facia) + suf. -ie (MDA).

fețâie, (fețâe), s.f. – Fața unui deal care aproape toată ziua e în bătaia soarelui și prin urmare e loc acomodat pentru sădirea pomilor (Țiplea 1906). – Din față (< lat. pop. facia) + -ie.