fate, fătii, (fatie, facie, faită), s.f. – (reg.) 1. Așchii, surcele (de regulă din lemn rășinos) pentru aprins focul (ALRRM, 1971: 290). 2. Așchii lungi cioplite de pe trunchi de mesteacăn, folosite la iluminat (Bilțiu, 2001): „Moșu’ să vedera cu faite, cum o fo timpurile p-atunci, cu găteje” (Bilțiu, 2002: 328; Urminiș). 3. (în var. fatie) Picături de rășină sau bucăți rășinoase arzânde sau luminoase (Papahagi, 1925). 4. Tulpină de cânepă topită rămasă după melițat (Memoria, 2004). 5. Torță, faclă: „Ca armă de apărare contra fiarelor se întrebuințează pușca, iar în cazuri urgente tăciunele aprins sau facea. Acest obiect numit și faci sau fate se pregătește dintr-un lemn de buhaș lung de 4 m, crăpat la un capăt, iar în crăpătură se pune iască sau văcălie, un burete. Facia o țin deasupra focului, iar în caz de primejdie, fiind foarte uscată, de abia o atingi de foc și se aprinde. Ieșind cu ea afară, dat fiind curentul de aer ce se naște când e purtată în fugă, se formează scântei, care provoacă spaima animalelor sălbatice. Este instrumentul cel mai primitiv de apărare contra fiarelor” (Morariu, 1937: 176). – Lat. fac(u)la „făclie mică” (Felecan, 2011: 270); var. a lui fachie, făclie (< lat. facula < lat. fax, facis „torță, făclie”).

fate, fătii, (fatie, facie), s.f. – 1. Așchii, surcele (de regulă din lemn rășinos) pentru aprins focul (ALR 1971: 290). 2. Așchii lungi cioplite de pe trunchi de mesteacăn, folosite la iluminat (Bilțiu 2001): „Moșu’ să vedera cu faite, cum o fo timpurile p-atunci, cu găteje” (Bilțiu 2002: 328; Urminiș). 3. (Sub forma fatie) Picături de rășină sau bucăți rășinoase arzânde sau luminoase (Papahagi 1925). 4. Tulpină de cânepă topită rămasă după melițat (Memoria 2004). 5. Torță, faclă: „Ca armă de apărare contra fiarelor se întrebuințează pușca, iar în cazuri urgente tăciunele aprins sau facea. Acest obiect numit și faci sau fate se pregătește dintr-un lemn de buhaș lung de 4 m., crăpat la un capăt, iar în crăpătură se pune iască sau văcălie, un burete. Facia o țin deasupra focului, iar în caz de primejdie, fiind foarte uscată, de abia o atingi de foc și se aprinde. Ieșind cu ea afară, dat fiind curentul de aer ce se naște când e purtată în fugă, se formează scântei, care provoacă spaima animalelor sălbatice. Este instrumentul cel mai primitiv de apărare contra fiarelor” (Morariu 1937: 176). – Lat. fac(u)la (Felecan 2011: 270); Cf. bg. fakla (DER).