ELEȘTEU s. n. v. heleșteu.

HELEȘTEU, ELEȘTEU (pl. -tee) sn. Lac sau baltă artificială săpată pentru a se prăsi sau păstra pește înăuntru; iaz cu pești (🖼 2526): acest împărat avea o pescuină, adecă un heleșteu de pește (SB.); a treia zi... plecă iarăși la marginea eleșteului (ISP.); cîți răzeși avînd locuri în care se pot face eleștee cu zăgazuri... să se așeze între dînșii (LEG.-CAR.) [ung. halastó].