DUDĂI (-ăesc, -ăiu) I. vb. tr. Olten. Trans. Maram. A fugări, a lua la goană, a alunga (FR.-CDR.) (BRL.). II. vb. intr. = DUDUI II. [comp. DUDUI].

❍ DUDOI (-oiu) vb. tr. Olten. (R.-COD.) DUDĂI.

dudăí, v.i.t. 1. (reg.; înv.) A fugări, a alerga: „Merge-i tu, li-i dudăi, / Până-n fundu' grădinii” (Bârlea, 1924, II: 200). 2. (ref. la vânt) A șuiera, a bate cu putere: „Când vântuțu-a dudăi” (Șieu, 1925). – Formă onomatopeică, cf. dudui (MDA).