2 definiții pentru docănit
Etimologice
docăni (-nesc, -it), vb. – A pisa, a insista, a deranja. – Var. docăi. Creație expresivă, cf. tocăni, bocăni. În Olt. și Munt.
Sinonime
DOCĂNI vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Intrare: docănit
docănit participiu
| participiu (PT2) | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
docănire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)