DESAGĂ, DĂSAGĂ, ❍ DISAGĂ (pl. -agi) sf., ‼ DESAG sm. 1 Fie-care din cei doi saci ai desagilor: I-am pus în desaga din dreapta, peste niște haine (CAR.); umplu cealaltă dăsagă cu galbeni și plecă (DLVR.); intrase ... ca în casa lui, cu desagul de cărți pe umăr (DEM.) ¶ 2 pl. Doi saci împreunați la deschizătura lor și cari se poartă atîrnăți pe umeri sau se așază de-o parte și de alta a șelei (🖼 1789, 1790): i s’au rătăcit un cămăraș a lui, cu o pareche de desagi cu galbini (NEC.); ia-ți, popo, dăsagii și toiagul și pe ici ți-e drumul (CRG.); cu același înțeles și sg.: își luă desaga de pe umeri și o puse jos lîngă el (GN.); toți... cu pistoale la brîu și cu cîte un desag cu merinde la spinare (I.-GH.) [ngr. bg.].

DISAG (Ă) 👉 DESAG (Ă).