DĂULA, DĂHULA, DE(H)ULA (-ulez) I. vb. tr. A slei puterile, a istovi, a speti: sufletu-mi dăulat și sdrobit de răstirete (ODOB.); văzînd că atîta sarcină îi dăhulase de tot (ISP.); Șăptalul, dehulat de alergături, a fost trimis mai întîu la Camier (I.-GH.). II. vb. refl. A se istovi, a se speti: să mă mai odihnesc și eu puțintel acasă, că m’am dehulat de atîtea trebușoare (CAR.).