căruța [At: P. MAIOR, IST. 36/16 / Pzi: ~țez/ E: căruță] (Înv) 1-2 vtr A (se) plimba cu căruța Si: cărăuți (1-2), căruți (1-2). 3 vt A pleca (cu carul) la drum Si: cărăuți (3), căniți (3). 4-5 vtr A (se) plimba cu luntrea Si: cărăuți (4-5), căruți (4-5).

OCĂRUȚA (-țez) vb. tr. A duce, a plimba în căruță; pr. ext.: mă căruțam ca luntrea S.-ALD..

căruța, căruțez, v.r.t. (înv.) A (se) plimba cu căruța: „Așe ne-am căruțat pân orașe și sate” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 299). – Din căruță „vehicul cu tracțiune animală” (MDA).

căruța, căruțez, vb. refl., tranz. – (înv.) A (se) plimba cu căruța: „Așe ne-am căruțat pân orașe și sate” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 299). – Din căruță „vehicul cu tracțiune animală” (< car „căruță” < lat. carrus) (MDA).