CURĂȚI 👉 CURĂȚA.

CURĂȚA, CURĂȚI (curăț) I. vb. tr. 1 A face curat, a scoate murdăria, petele, etc.: ~ hainele de praf; ~ grădina de buruieni; ~ pomii de omizi; ~ casa; Ⓕ: ~ de păcate ¶ 2 A scoate coaja, solzii: ~ ouă, nuci, mere, pește ¶ 3 A despuia: ~ de averi ¶ 4 A înlătura, a alunga, a face să dispară, să plece: ~ țara de hoți; las’ că te curăț eu de acolo; hotărî să curețe ... calea aceea de ori-ce oaste dușmană (ODOB.) ¶ 5 Ⓟ A lua viața, a omorî: dacă-l prindeam puindu-mi foc, spui, în frica lui Dumnezeu, că-l curățam (BR.-VN.) ¶ 6 F A fura, a șterpeli. II. vb. refl. 1 A se face curat: Ⓕ: a se ~ de păcate ¶ 2 A se scăpa, a se cotorosi de cineva sau de ceva: Țiganul nu știa ce să facă ca să se curățească de băiat (SB.); ce n’a făcut el ca să se curețe de bube? (ISP.).

CURĂȚITOR, -TOARE I. adj. verb. CURĂȚI. II. sm. f. Cel ce, aceea care curăță: ~ de haine.