CUJNIȚĂ, CUȘNIȚĂ, CUZNIȚĂ (pl. -țe) sf. 🔧 Vatra fierarului, potcovarului (🖼 1664): faurul pămîntului porunci să arză cușnița ziua și noaptea (ISP.); îi stropești cu pleaitura Țiganului, muiată în apă din cuzniță (PAMF.) [bg. srb. kuznica, pol. kuźnica].

CUȘNIȚĂ 👉 CUJNIȚĂ.

CUZNIȚĂ 👉 CUJNIȚĂ.