cufrînge (-g, -nt), vb. – A sparge, a face bucăți. Probabil der. internă de la frînge „a sparge”, cu același prefix ca în cofleși, copleși, comînji, cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI (1907), 309; REW 2139 și DAR, din lat. *confrango, în loc de confringo. Ipoteza nu este imposibilă; însă trebuie să observăm că termenul rom. nu este curent, și apare numai în unele formule de vrăjitorie, unde se găsesc din plin de obicei creațiile spontane.

cufrânge, cufrâng, vb. III (înv.) a frânge.