crânceni vr [At: DA ms / Pzi: ~nesc / E: crâncen] (Înv) 1 A se înarma. 2 A se îngrozi. 3 A se crâncena (3).

crâncení, crâncenesc, v.t.r. 1. A înțepeni, a încremeni: „Cine aceea o-a ceti / Ș-acela s-a-ngrozi / Cu ea-n mână-a crânceni” (Brediceanu, 1957: 166). 2. A se încrâncena. – Din crâncen „nemilos, crud” (MDA).

crânceni, crâncenesc, vb. tranz. – A înțepeni: „Cine aceea o-a ceti / Ș-acela s-a-ngrozi / Cu ea-n mână-a crânceni” (Brediceanu, 1957: 166). – Din crâncen „nemilos, crud” (< sl. kračina) (MDA).

crânceni, crâncenesc, vb. tranz. – A înțepeni: „Cine aceea o-a ceti / Ș-acela s-a-ngrozi / Cu ea-n mână-a crânceni” (Brediceanu 1957: 166). – Din crâncen „nemilos, crud” (< sl. kračina).