COVIȚĂI (-ăiu), COVIȚA, COVIȚI (-viț) vb. intr. Mold. Bucov. A guița: un purcel covițăe în tindă (VLAH.); ici-colo ... covițau pe moarte porcii înjunghiați (SAD.) [coviț!].

COVIȚĂLI (-ălesc) vb. intr. Trans. = COVIȚĂI: s’a tot dus grohotind și covițălind pîn’ a ajuns în pădure (RET.).