❍ COTEAȚĂ (pl. -ețe) sf. Mold. Bucov. Băn. = COTEȚ: după nuntă a dat împăratul pe fată cu racul într’o ~ (VOR.).

COTEAȚĂ s. f. v. coteț.

COTENEAȚĂ, COTINEAȚĂ (pl. -ețe) sf. Coteț (de găini, etc.): mergi la coteneața găinilor ... svîrlindu-le grăunțe (PAMF.); cotineață n’ai mă, să-i închizi? (D.-ZAMF.) [comp. COTEAȚĂ].