comînji (-jesc, -it), vb. – A murdări, a mînji, a spurca. – Var. (Mold.) tămînji. Origine expresivă, plecînd de la mînji. Pentru valoarea expresivă a compunerii pe baza lui co-, cf. cofleși, față de fleașcă, copleși, față de pleoști, și probabil de cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI, 304, din lat. commingĕre „a murdări cu urină”, opinie acceptată de Pușcariu, Dacor., IV, 1350 și REW 2085 și reprodusă cu rezerve în DAR. Cuvîntul este rar, în Trans. – Der. comînjeală, s. f. (murdărie).

comânji, comânjesc, vb. IV (reg.) a (se) murdări; a (se) unge; a (se) tăvăli.