❍ COC¹ (pl. cocuri) sn. Trans. Maram. 🍽 ~ de pită, ~ de pîine, pîinișoară: i-a dat sfînta Miercure două ~uri de pîne (RET.) [coace].

coc, cocuri, s.n. 1. Cucui, umflătură. 2. Cocoașă: „Are un coc în spate” (ALRRM, 1969: 110). ■ Atestat cu acest sens în Maram. Istoric; în zona Lăpuș, se semnalează sin. bolfă (ALR, 1938, h. 58). 3. Pâine mică și rotundă, care se oferea colindătorilor. ■ (onom.) Coc, Coca, nume de familie în jud. Maram. – Cf. lat. coccum, alb. kok(jë) „cap”, sard. kokka „pâine rotundă” (DER); var. a lui cocă „aluat” (MDA). ■ Cuv. rom. > magh. kóka „moț, creastă”.