O definiție pentru cobărluire
Arhaisme și regionalisme
cobărlui, pers. 3 sg. cobărluie, vb. IV (reg.) a prăda, a fura.
Intrare: cobărluire
cobărluire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||