CIOTOROS, CIOTUROS adj. Mold. Bucov. Noduros, cu cioturi: dacă parii, pe carii-au legat ele, sînt strîmbi sau ciotoroși (MAR.); o rădăcină cioturoasă pălplia pe foc sub ceaun (D.-ZAMF.).

CIOTOROS, -OASĂ adj. v. cioturos.

CIUTUROS adj. 1 = CIOTOROS ¶ 2 Băn. Sbîrlit, ciufulit.