O definiție pentru chiunire
Arhaisme și regionalisme
chiuni, pers. 3 sg. chiunește, vb. IV (reg., înv.; despre curci) a căuni, a chiorăi.
Intrare: chiunire
chiunire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||