CHEF, chefi, s. m. Bucătar-șef. [pron. șef]

CHEF (pl. -efuri) sn. 1 Dispoziție sufletească, voie, poftă, gust: am ~ de lucru; n’avea nici el ~ de joc în dimineața aceea (CAR.); (P): pînă să-i vie ~ul bogatului, iese sufletul săracului ¶ 2 Dispoziție veselă, voie bună, toane bune: e fără ~ astăzi; a-i pieri ~ul; vine să strice petrecerea și mulțumirea și ~ul la o lume ’ntreagă (CAR.) ¶ 3 Caprițiu, fantezie: am ~ să mă bat; s’a jurat că n’are să mai cheltuiască apoi nimica... după ce și-o face toate ~urile (CAR.) ¶ 4 Plăcere, hatîr: truda ce-și dedeau ca să facă ~ul călătorilor (ISP.) ¶ 5 Petrecere cu mîncări și băuturi: a face ~; se ține numai de ~uri; nu odată l-am văzut la ~uri umplînd cobza lăutarului cu irmilici (GN.) ¶ 6 Stare de beție: a fi cu ~ [tc. kejf].

+chef¹ (fr.) [pron. șef] s. m., pl. chefi [pron. șefⁱ]