cehăi vi [At: DOSOFTEI, PS. 194 / V: ceahăi, cihăi / P: ~hă-i / Pzi: ~esc / E: mg csah, on, cf mg csaholni] (Îvr) (îrg) 1 A lătra. 2 (Fig) A-i bate cuiva capul cu nimicuri.

CEHĂI, CIHĂI (-ăesc) l. vb. tr. Mold. Bucov. A stărui cu vorba pe lîngă cineva, a supăra din pricina stăruințelor: au început a mă tot ruga și a mă cehăi ca să-i dau și lui să mănînce (SB.); tot cihăia mama pe tata să mă mai dee undeva la școală (CRG.). II. vb. intr. ‡ A lătra.

ceahăi v vz cehăi

cihăi v vz cehăi

‡ CEHUI (-uesc) vb. intr. A lătra, a schieuna (CANT.) [comp. CEHĂI].

CIHĂI 👉 CEHĂl.

CIHĂI, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A stărui foarte mult pe lîngă cineva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăi vb. IV] – Comp. magh. csaholni.

!cehăi (a ~) (a stărui; a sili; a lătra) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cehăiesc, 3 sg. cehăiește, imperf. 1 cehăiam; conj. prez. 1 sg. să cehăiesc, 3 să cehăiască

cehăi (-ăiesc, -it), vb. – 1. A lătra. – 2. A plictisi, a sîcîi, a bate la cap. – Var. cihăi, cehni. Pare a se baza pe creația imitativă mag. csah, care reproduce lătratul, cf. mag. csaholni „a lătra” și „ceahlău”. Mai puțin probabilă der. propusă de Cihac, II, 52, din pol. syczéć, sykać „a fluiera”, sau cea a lui Scriban, din rut. čihati „a strănuta”. – Der. ceahnă, s. f. (cîine; zgîrcit, calic); cehnit, s. n. (lătrat); cehnitură, s. f. (lătrat); ciohotă, s. m. (la nunțile tipice din Banat și Trans., organizatorul petrecerii).