cehăí vi [At: DOSOFTEI, PS. 194 / V: ceahăí, cihăí / P: ~hă-i / Pzi: ~ésc / E: mg csah, on, cf mg csaholni] (Îvr) (îrg) 1 A lătra. 2 (Fig) A-i bate cuiva capul cu nimicuri.

cihăi v vz cehăi

cehăí (-ắiesc, -ít), vb. – 1. A lătra. – 2. A plictisi, a sîcîi, a bate la cap. – Var. cihăi, cehni. Pare a se baza pe creația imitativă mag. csah, care reproduce lătratul, cf. mag. csaholni „a lătra” și „ceahlău”. Mai puțin probabilă der. propusă de Cihac, II, 52, din pol. syczéć, sykać „a fluiera”, sau cea a lui Scriban, din rut. čihati „a strănuta”. – Der. ceahnă, s. f. (cîine; zgîrcit, calic); cehnit, s. n. (lătrat); cehnitură, s. f. (lătrat); ciohotă, s. m. (la nunțile tipice din Banat și Trans., organizatorul petrecerii).