❍ CEAC¹ (pl. ceacuri), CEACĂU (pl. -căe) sn., CEACĂ sf. Tr.-Carp. 🎖️ Un fel de chipiu înalt și tare ce poartă unele trupe (în spec. în monarhia austro-unsrară) (🖼 1011): șepci, chivere, ceacuri (DLVR.); Cu ceacă, cu căpeneagă, Cum era Neamțului dragă (VOR.); Mult umbiași în rîndul meu Să-mi dai pușcă si ceacău (IK.-BRS.) [ung. csákó].

ceacă interj. (repetat) (reg.) așteaptă!; încet, binișor.