O definiție pentru căpița căpițat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căpița vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~țéz / E: căpiță] 1-2 (Reg) A face căpițe1 (1-2) Si: a căpiți (1-2).

Intrare: căpița
verb (VT201)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpița
  • căpițare
  • căpițat
  • căpițatu‑
  • căpițând
  • căpițându‑
singular plural
  • căpițea
  • căpițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpițez
(să)
  • căpițez
  • căpițam
  • căpițai
  • căpițasem
a II-a (tu)
  • căpițezi
(să)
  • căpițezi
  • căpițai
  • căpițași
  • căpițaseși
a III-a (el, ea)
  • căpițea
(să)
  • căpițeze
  • căpița
  • căpiță
  • căpițase
plural I (noi)
  • căpițăm
(să)
  • căpițăm
  • căpițam
  • căpițarăm
  • căpițaserăm
  • căpițasem
a II-a (voi)
  • căpițați
(să)
  • căpițați
  • căpițați
  • căpițarăți
  • căpițaserăți
  • căpițaseți
a III-a (ei, ele)
  • căpițea
(să)
  • căpițeze
  • căpițau
  • căpița
  • căpițaseră
căpițat1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpițat
  • căpițatul
  • căpițatu‑
  • căpița
  • căpițata
plural
  • căpițați
  • căpițații
  • căpițate
  • căpițatele
genitiv-dativ singular
  • căpițat
  • căpițatului
  • căpițate
  • căpițatei
plural
  • căpițați
  • căpițaților
  • căpițate
  • căpițatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)