bătăuș, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 36_I / Pl: ~i, ~e / E: bate + -uș] 1 a Care caută motiv de bătaie. 2 a Căruia îi place să se bată. 3 sm Om înarmat cu bâte, care provoacă bătăi pe stradă (cu ocazia alegerilor) Si: scandalagiu. 4 sn Lemn cu care se lovește mingea.

BĂTĂUȘ I. adj. Căruia-i place să (se) bată, să (se) ia la bătaie: astfel de împărați ~i ce tot cătau oamenilor cearta cu lumînarea (ISP.). II. sm. 1 Acela căruia-i place să bată pe alții, care e tocmit să dea bătaie altora: ~ii erau niște slujbași... numiți, fără decret domnesc, de către capii vre-unui partid politic (JIP.): ~ de alegeri, individ, înarmat cu o bîtâ, tocmit odinioară, în vremea alegerilor, să bată și să împiedece de a vota pe adversarii politici ¶ 2 În jocul copiilor „de-a armașul”, cel însărcinat să dea, cu o basma răsucită, atîtea lovituri la palmă cîte poruncește domnul sau împăratul (PAMF.). III. sbst. Mold. ⛹ Lemnul cu care se lovește mingea (ȘEZ.)