bâț [At: DA / V: bâța / E: fo] (Pfm) 1 i Cuvânt care sugerează o mișcare rapidă și nervoasă (într-o parte și într-alta). 2 sn Mișcare rapidă și nervoasă într-o parte și într-alta. 3 sn (Îe) A-I apuca pe cineva -ul A deveni foarte nervos și neliniștit.

a-l apuca bâțul expr. a fi agitat / surescitat

bâț, bâțuri, s.n. (reg.) Băț de chibrit; șălitră, măcăuță, moșâni: „Vro patru inși cu greu ridicau câte-o grindă, da popa numa singur așa le sălta, ca și bâțurile...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 161). ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, cu sensul de „băț”. – Et. nec.

bâț, bâțuri, s.n. – (reg.) Băț de chibrit; șălitră, măcăuță, moșâni (ALRRM, 1971: 295). Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, cu sensul de „băț” (Biserica Albă, Strâmtura). – Posibil cf. interj. bâț „mișcare rapidă, într-o parte și în alta” (onomatopee).

bâț, -uri, s.n. – Băț de chibrit; șălitră, măcăuță, moșâni (ALR 1971: 295). – Posibil din bâț „mișcare rapidă, dintr-o parte în alta”.