butur² s.n. v. but¹.

BUTURĂ (pl. -ri) sf. BUTURE sm. Băn. BUTUR sm. 1 Butuc, buștean, buturugă: lîngă o butură arsă ... vre-o doi inși au sfîrșit de mîncat mălaiul în țăst LUNG.: Drăgan sta p’un buture de stejar DLVR. ¶ 2 Trunchiu scorburos, scorbură BUD..

butur, buturi, s.n. (reg.) Resturi: „Numa buturile i-s aici” (Apșa de Jos). ■ (onom.) Butur, nume de familie în jud. Maram. – Din but(uc) + suf. -ur (DLRM).