buticar s.m. (mai ales deprec.) Proprietarul sau gestionarul unui butic. • pl. -i. /butic + -ar.

BUTICAR s. m. proprietar, gestionar al unui butic. (< fr. boutiquier)

buticar s. m. Proprietarul sau gestionarul unui butic ◊ „În concurență cu bișnițarii, și înfățișând un fenomen mai profund și mai complex, sunt buticarii. Cuvântul nu există în dicționare, dar are bune șanse să se impună. Privatizarea n-a coborât, în anul și jumătate scurs de la revoluție în adâncul economic.” R.lit. 18 VII 91 p. 2. ◊ „Este adevărat că «buticarii» vor trăi mai bine decât mine, chiar și după ce o să termin facultatea.” R.l. 23 XI 92 p. 5; v. și 23 X 93 p. 5; v. și bișnițar, nomenclaturist (din butic + -ar; cf. it. buticcaro; DPN 1983; D. Urițescu CV 2425, Irina Preda în LR 10/92 p. 545)

+buticar (fam.) s. m., pl. buticari

buticar, buticari s. m. 1. minor internat într-o instituție de reeducare. 2. infractor care fură din magazine. 3. deținut minor. 4. proprietar de butic. 5. vânzător într-un butic.

BUTICAR s. (rar) buticist. (~ul are un butic.)