bucăli, bucălesc, v.t. (reg.) A mesteca: „Eu să mă bucălesc cu dinții / Și cu măselele; / Să ptiei, / Să răstei” (Papahagi, 1925: 279). – Din bucal „privitor la gură”.

bucăli, bucălesc, vb. tranz. – (reg.) A mesteca: „Eu să mă bucălesc cu dinții / Și cu măselele; / Să ptiei, / Să răstei” (Papahagi, 1925: 279). – Din bucal „privitor la gură”.