O definiție pentru bilțuire
Etimologice
BILȚUI, bilțui, vb. IV. Tranz. (Var.) Zbilțui. (bilț + suf. -ui)
Intrare: bilțuire
bilțuire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||