BIET, BIATĂ adj. 1 Vrednic de plîns, sărman: sta ~ul om cu mîinile încrucișate (ISP.) ¶ 2 Întrebuințat adesea, invariabil, în urma pronumelui personal: fata plîngea și ea, biet, înfundat (ISP.) ¶ 3 Slab, neînsemnat, prost: e un ~ avocățel de provincie [comp. vsl. bědĭnŭ].

biată, biete, s.f. Nefericire, supărare: „Bată-vă, bdiata, răgute, / Tătă din pușcă-s împușcate, / Pângă drumuri aruncate” (Papahagi, 1925: 169). – Din adj. biet, biată „sărman, nenorocit”.

biată, biete, s.f. – Nefericire, supărare: „Bată-vă, bdiata, răgute, / Tătă din pușcă-s împușcate, / Pângă drumuri aruncate” (Papahagi, 1925: 169). – Din adj. biet, biată „sărman, nenorocit” (cf. sl. bědinǔ „nevoiaș”).