bia¹ i [At: CADE / E: nct] (Mun; Olt) Cuvânt cu care se strigă o femeie sau o fată Cf fă! fato,fetițo, leliță.

bia³ sm [At: SADOVEANU, T. F. 96 / E: nct] (Șhp) 1-2 Apelativ pentru un frate mai mare (și drag).

BIA! interj. Olten. Fă! surato! leliță! (se întrebuințează la adresa unei fete sau femei).

bĭa (Munt. vest, Olt.) Interj. de chemare adresată femeilor, ca și fa: apucațĭ-o de picioare, bĭa! (VR. 1911, 10, 13).

bia Formă de adresare a unei femei către altă femeie, înregistrată (fără etimologie) în CADE pentru Oltenia, la Udrescu și mai găsim un citat din „Viața românească” la Scriban două exemple la Scurtu, p. 276, n. 2. Pare să fie o scurtare, lui biată, care se va fi întrebuințat mai întîi pentru persoana a III-a, fără nuanță peiorativă (în MCD, p. 248, e înregistrată din Transilvania, biata masculin!). Un semn că e așa găsim în masculinul biédel „sărmanul”, înregistrat de Udrescu, nume despre animale (?), și pronunțat bi-e- (?). În AUT, VI, p. 27 V. Frățilă pune alături formele bedă, biedă „nevoie, necaz, pacoste, calamitate”, pe care le explică prin reflexe ale cuvîntului slav care în vechea slavă e atestat sub forma ъвда dar nu se justifică vocalismul. O scurtare la fel cu cea pe care o văd aici mai găsim în aboa „strigăt cu care se abat vitele” (Udrescu), care pare neîndoios că e format cu boală, termen de ocară pentru vite.

Bia, personificare a „Violenței”. Era fiica gigantului Pallas și soră cu Cratus (Puterea), cu Nice (Victoria) și cu Zelus (Ardoarea). A participat împreună cu sora și frații ei la lupta dusă de olimpieni împotriva titanilor și a ajutat la înlănțuirea lui Prometheus pe Caucasus.