BENIȘ, BINIȘ (pl. -ișuri) sn. 👕 Haină boierească cu mînecile despicate și îmblănită pe de margini pe care o purtau odinioară atît bărbații cît și femeile la solemnități; cu timpul, această îmbrăcăminte fu adoptată și de popor și ajunse în cele din urmă a fi purtată și de Țiganii lăutari pînă dispăru cu desăvîrșire cam pe la mijlocul veacului trecut (🖼 445): benișul era în sus strîmt, croit pe talie, și în jos larg, blănit și pe dinlăuntru și pe dinafară (VOR.); un biniș suvaiu alb (ODOB.) [tc. biniš].

BENIȘEL (pl. -ele) sn. 👕 dim. BENIȘ: purta un ~ de felendreș albastru blănit cu samur (NEGR.).

‡BINIȘ 👉 BENIȘ.