3 definiții pentru balamuțire
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
balamuțire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: balamuți] (Înv) Bârfire.
BALAMUȚI vb. (ȚR) A bîrfi, a cleveti. Mai bîrfea, de zicea că nesfărșita muncă are sfărșenie…, mai balamuțea, zicînd că nu e raiul, nice e făcut de Dumnezău. ÎNDREPTAREA LEGII. Balamuțea de zicea că poate să scoale pre morți. ÎNDREPTAREA LEGII, apud CADE. Etimologie: balamut + suf. -i. Cf. rus. balamutitĭ, ucr. balamutiti. Vezi și balamut, balamuție. Cf. amesteca, blojori, mozaviri, pohlibui. verb
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de dante
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
BALAMUȚI vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Intrare: balamuțire
balamuțire substantiv feminin
| substantiv feminin (F107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||