babilon sn [At: PISCUPESCU, O. 65 / V: vavi~ / Pl: ~oane / E: Babilon] (Iuz) 1 Loc unde trăiesc mai multe populații. 2-3 Amestec confuz de diferite (neamuri și) limbi. 4 (Îe; lpl) A fi în ăle vaviloane A fi într-o stare anormală de zăpăceală. 5 (Îe; lpl) A vorbi în ăle vaviloane A vorbi anapoda. 6 (Îe; lpl) A se pomeni în ăle vaviloane A se trezi într-o mare zarvă. 7 (Îe; lpl) A veni în ăle vaviloane A veni repede, necăjit și cu mintea zăpăcită. 8 Descântec nedefinit mai îndeaproape.

vavilon sn vz babilon

babilon (-oane), s. n. – 1. Babilonie. – 2. (Arg.) Tribunal, judecătorie. De la numele orașului, intrat mai întîi în rom. prin intermediul ngr., cu fonetismul vechi Vavilon, și modern prin fr. Der. (babilonian; babilonic; babilonie) apar de asemenea cu fonetismul ngr., dar sînt înv. (vavilonian, vavilonic, vavilonie). Alecsandri a întrebuințat în mod excepțional creația adj. babelic; ex. său nu a fost imitat.

babilon, babiloane, s.n. Anarhie, haos; balamuc. – Din top. Babilon „capitala Caldeii, pe Eufrat, întemeiată de Nimrod (2.640 a.Cr.), împodobită de Semiramida și dărâmată de Ciru, în 538 a.Cr.” (Șăineanu, 1929).