bâca [At: ALECSANDRI, T. 441 / E: fo] (Înv) 1 i Cuvânt cu care se avertizează copiii să nu cadă Vz buf. 2 i (Înv; iuz; îe) A da (sau a veni, a face) – A cădea. 3 sn (Îljc; iuz) Pământ.

bâca int. numai în expresiunea a face bâca, a cădea; era să facă bâca AL. [Vorbă din graiul copiilor].

BÎCA! interj.: a da ~, a face ~, a cădea (în spec. în graiul copiilor).

bîca adv. (rudă cu bîldîbîc). Mold. A face (ori a da) bîca, a cădea (în limba copiilor).

bâca¹ (reg.) adv. (în: a da/a face/a veni ~)

bâca² (reg.) interj.

bâca (reg.) adv., interj.

bâca adv.

bîca adv.

bâca! interj. (reg.) atenție!, ai grijă!.